Comunicat BursaTransport

Informari |  26-May-2016

 

 

In urma incetarii operatiilor societatii Konkret Cargo Srl, membra a BurseiTransport in perioada  03.08.2012 – 24.05.2016, precum si in urma reactiilor unor utilizatori manifestate pe lista de discutii,

 

Administratia BursaTransport anunta urmatoarele masuri menite sa ofere o mai buna calitate a serviciilor oferite:

 

  1. Modificarea regulamentului in sensul penalizarii mult mai severe a marfurilor si camioanelor duplicate (multiplu publicate) in scopul satisfacerii grabnice a comenzilor de transport sau sporirii notorietatii
  2. Perfectionarea procedurilor automate de filtrare a marfurilor si camioanelor duplicate
  3. Implementarea posibilitatii de a oferi rating reciproc in urma tranzactiilor de transport incheiate si efectuate
  4. Sporirea vizibilitatii scoringului prin publicarea cantitatilor semnificative de incidente de plata aflate in procesare, inainte de publicare sau stingere amiabila
  5. Redefinirea modului de calculare a scoringului de companie in sensul diminuarii perioadei pe care se calculeaza pentru a deveni mai relevant relativ la perioada curenta

 

Masurile de mai sus vor fi anuntate, conform regulamentului, inainte de a intra in vigoare, in cel mai scurt timp posibil.

 

Cu privire la punctele de vedere exprimate in topicul deschis in lista de discutii, retinem dorinta expresa a unor utilizatori de a transparentiza situatia incidentelor de plata stinse amiabil de catre debitori inaintea publicarii lor in lista incidentelor de plata.

 

Fata de aceasta solicitare prezentam punctele noastre de vedere si statistica incidentelor de plata declarate in 2016 pina in prezent:

 

Incidente corect documentate si necontestate de autori

4.121

100%

Din care, stinse inainte de publicare pe cale amiabila:

3.536

85,80%

Nestinse amiabil si publicate in lista:

585

14,20%

 

Subliniem ca fiecare incident chiar si stins amiabil si ca atare nepublicat, duce la scaderea scorului de comportare contractuala ca si client. Principiul de calcul al acestui scor este numarul total de zile de intarziere de la scadenta, cumulate pentru toate incidentele declarate impotriva, raportate la numarul total de marfuri publicate.

 

In general, nu exista firma care sa aiba scor maxim si incidente de plata stinse amiabil. In schimb, firmele cu 3 stele din 4 la comportare contractuala client au cu siguranta incidente stinse amiabil.

 

Consideram ca integrarea datelor in acest scoring este o actiune de notabila amploare ce implica raspunderea BurseiTransport fata de toate societatile utilizatoare.

 

In privinta incidentelor publicate in 2016, deci “vizibile”, asa cum clameaza unii utilizatori pe lista de discutii, statistica este urmatoarea:

 

Incidente publicate in lista:

585

100%

Din care stinse ulterior publicarii:

204

34,87%

Nestinse si ca atare ramase active in lista:

381

65,13%

 

Speram ca este incontestabil si clar vizibil ca odata ajunse la publicare, incidentele raman nestinse intr-o proportie inversa aproape fata de cele carora le dam sansa de a fi stinse AMIABIL. In timp ce rata de succes (de conciliere) in perioada de confidentialitate este 86%, odata publicate, incidentele se sting in proportie de doar 35%

 

Cu privire la lipsa de transparenta de care unii utilizatori ne acuza din cauza pastrarii confidentialitatii asupra incidentelor conciliate amiabil, explicatia noastra rezida in proportiile de mai sus. Si prin afirmatia clara si fara echivoc ca aceste incidente stinse amiabil si nepublicate sunt constatabile prin scorul comportare contractuala ca si client.

 

Pentru cei care clameaza postarea tuturor incidentelor inclusiv a celor stinse amiabil, precizam:

 

  1. Rata de stingere ar scadea (conform statisticii de mai sus) de la 86% la 35%
  2. Ar trebui sa integrati si sa asimilati in locul mecanismului nostru de scoring, de exemplu, faptul ca cel mai sigur expeditor din BursaTransport are 29 de incidente stinse amiabil pentru peste 100.000 de marfuri postate, si repetam, un scor de maxima siguranta (4 stele din 4). Explicatia consta in faptul ca la acest numar mare de marfuri publicate, incidenta a 29 de incidente declarate si stinse imediat nu prezinta relevanta.
  3. Ar trebui sa va feriti singuri in loc sa penalizam noi (de exemplu) o firma care la 50 de marfuri postate are 2 (doua) incidente de plata active

 

 

Scoring-ul este rezultatul rularii unui program informatic la sfarsitul fiecarei zile calendaristice si nicidecum rezultatul votului vreunui consiliu al Administratiei BursaTransport.

 

 

Facem inca o data precizarea, si nu vom inceta sa o sustinem – ca toate aceste date sunt in stricta conformitate cu statistica bazei noastre de date. In acest sens, supunem din nou atentiei dvs. raportul nostru asupra anului 2015:

 

http://ro.bursatransport.com/info/article/dare-de-seama-bursatransport-2015/401.html

 

 

Ing.Dan Cotenescu – Manager BursaTransport

Comunicat BursaTransport
Formular asistenta