Comunicat de presa

General |  30-Dec-2014

C O M U N I C A T DE P R E S Ă


Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 - A.P.T.E. 2002, prezentă la întîlnirea transportatorilor din vestul țării, desfășurată la Oradea în data de 29.12.2014 și organizată la Hotel Continental, de un grup de firme de transport marfă din județul Bihor, ca urmare a acțiunilor întreprinse de către ANAF în ultimele zile îndreptate împotriva transportatorilor rutieri, camuflate de lupta împotriva evaziunii fiscale și materializate în controale fiscale prin care au fost impozitate diurnele conducătorilor auto, retroactiv, informăm pe această cale despre rezultatele acestei întrevederi.
Este de subliniat, în primul rînd, larga participare la acest eveniment a societăților care au ca obiect de activitate transporturile rutiere de mărfuri, fiind prezenți un număr de peste 200 de participanți, reprezentînd un număr de 146 societăți de transport, de pe raza județelor Bihor, Arad, Sălaj, Satu-Mare, Maramureș, Timiș, Alba, Cluj. Alături de reprezentanții societăților de transport, au participat consultanți fiscali, avocați specializați în domeniu, reprezentanți ai altor asociații ai transportatorilor rutieri din Cluj și Alba.

Ordinea de zi a fost de comun acord stabilită, prezentîndu-se opiniile mai multor consultanți fiscali, de asemenea au fost formulate opinii juridice pe tema controalelor inițiate de către ANAF privind impozitarea diurnelor conducătorilor auto. A fost mediatizată singura opinie juridică publicată de pînă acum, emisă de către avocat Cosmin Flavius Costaș din cadrul Costaș, Negru & Asociații, apărută pe site-ul de specialitate juridice.ro, prin care este demonstrat fără echivoc abuzul comis de ANAF și interpretarea forțată, ilogică a textelor de lege incidente în materie, dată de această instituție. Opinia tuturor specialiștilor prezenți, fie consultanți fiscali, fie juriști, a fost aceea a interpretării absolut fanteziste a actelor normative de către ANAF, care nu face altceva decît să trateze cu un dispreț evident, atît prevederile legale care au fost aplicate ani buni de zile fără a se ajunge la concluzii stupide cum că diurna ar reprezenta un drept salarial, cît și contribuabilul, transportatorul român, pe care, parcă cu bună-știință dorește să-l anihileze, fără să înțeleagă impactul social, fiscal al unei asemenea măsuri. Oricum, în materie de predictibilitate ANAF nu a excelat niciodată, atitudinea condamnabilă a acestei instituții fiind evidentă.

În continuare a fost ridicată problema asociațiilor patronale în domeniu, participanții fiind conștienți că numai o asociație bine conturată, puternică, va putea să-i reprezinte, să le apere interesele în diferendul iscat cu un aparat de stat cinic și lipsit de scrupule a cărui singură preocupare este creșterea încasărilor bugetare, cu orice preț, fie și cu încălcarea legii, care în fond, nu vădește altceva decît neputința instituțională a ANAF. În acest sens, mulți dintre reprezentanții transportatorilor prezenți la întîlnire, neafiliați la asociația A.P.T.E. 2002, ni s-au alăturat, înțelegînd că numai o asociație puternică financiar poate să-i susțină, prin angajarea unor consultanți specializați, atît fiscali, cît și legali, cu notorietate pe piață.

Avînd în vedere faptul că mîine, 30 decembrie 2014, reprezentanții Ministerului de finanțe vor prezenta un punct de vedere cu privire la chestiunea impozitării diurnelor conducătorilor auto, asociația A.P.T.E. 2002 a chestionat participanții asupra modului în care propun să se acționeze în eventualitatea menținerii punctului de vedere al ANAF cu privire la calificarea diurnei ca drept salarial și impozitarea acestuia, inclusiv retroactiv.

Centralizarea răspunsurilor reprezentanților transportatorilor a reliefat ideea că, prin asociațiile patronale de profil, printr-o campanie de informare argumentată să fie demonstrată lipsa oricărui fundament legal pentru o astfel de impunere, sensibilizînd atît mediul politic, cît și opinia publică.

Nu în ultimul rînd, avînd în vedere faptul că un demers de genul celui inițiat de ANAF s-ar solda cu falimentul societăților de transport și ar avea consecințe dezastruoase sociale și fiscale prin numărul mare de șomeri care ar fi astfel generat (în transporturile rutiere de mărfuri activează în jur de 30.000 de societăți, care în prezent au aproximativ 400.000 de angajați), prin scăderea drastică a vînzărilor pe segmentul autocamioane, cu impact asupra societăților financiare (bănci și leasing), mulți participanți au luat în calcul și au hotărît inițierea de proteste, inclusiv prin blocarea drumurilor principale ale țării și a vămilor, care de asemenea vor genera un șoc mediatic care va depăși granițele României, ceea ce va genera turbulențe majore sociale și politice.

În încheiere transportatorii prezenți au arătat faptul că prin activitatea desfășurată, care este una semnificativă și aduce bugetului de stat venituri însemnate, în special valută, atîta timp cît o bună parte a transporturilor se desfășoară în Comunitatea europeană.

Dispariția unui astfel de sector ar fi catastrofală și ar fi de subliniat faptul că transportatorii români se confruntă cu o concurență acerbă la nivel european și ar trebui să fie lăsați să-și desfășoare în continuare activitatea, iar dacă Statul român prin instituțiile abilitate nu oferă niciun fel de facilitate fiscală, care să confere cît de cît un avantaj transportatorilor naționali, măcar să garanteze aplicarea corectă a legislație interne, cum a făcut-o pînă acum, nu să dea o lovitură de grație acestui sector.

Transportatorii din România doresc să lucreze în continuare, lipsiți de interpretarea bruscă și bizară a legislației, care pînă acum a fost constantă pe parcursul a peste 25 de ani.

Asociația A.P.T.E. 2002

Comunicat de presa
Formular asistenta