Noul cadru legal RCA, adoptat prin ordonanță de urgență

General |  16-Sep-2016

 

Autorităţile vor reorganiza sistemul asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA), acesta urmând să fie reglementat prin ordonanță de urgență, nu prin lege, așa cum se dorea inițial.

 

Pentru a accelera schimbarea cadrului legal al polițelor RCA, Executivul a adoptat miercuri, 15 septembrie, noile reguli printr-un Proiect de ordonanță de urgență privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule. Pentru a se aplica, acesta mai trebuie doar să apară în Monitorul Oficial. Concret, pe calea ordonanței de urgență, traseul legislativ este mult mai scurt, din moment ce pentru aprobarea unei propuneri legislative este nevoie de dezbaterea și votul ambelor Camere parlamentare, de promulgarea prin decret prezidențial și de publicarea în Monitor.

 

Ordonanța de urgență va conține prevederi pentru înghețarea tarifelor RCA pentru o perioadă de șase luni. Măsura vine ca urmare a solicitărilor transportatorilor rutieri, însă care nu sunt mulțumiți în totalitate de soluția găsită de Executiv.

 

Proiectul urmează să apară în Monitorul Oficial și să se aplice de la data publicării, moment la care Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România va fi abrogată.

 

Perioada minimă a asigurării va scădea și va fi posibilă plata în rate


La fel ca în prezent, proprietarii de autoturisme ce trebuie înmatriculate vor fi obligaţi să încheie asigurarea RCA pentru a putea obţine despăgubiri în cazul producerii de accidente de circulaţie. Contractul RCA va putea fi încheiat, conform proiectului de ordonanță de urgență, pe o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de cum vrea proprietarul maşinii. În prezent, acesta se poate încheia anual sau semestrial.

 

Primele de asigurare vor putea fi plătite atât integral, cât şi în rate, în baza unui acord între asigurat şi asigurătorul RCA. "Contractul RCA produce efecte şi în cazul în care rata primei de asigurare nu a fost plătită la termenul convenit între asigurat/contractant/utilizator şi asigurătorul RCA, dacă asigurătorul RCA nu şi-a exercitat dreptul de reziliere a contractului RCA", este explicat în propunerea de act normativ, fiind subliniat că, pentru ratele scadente şi neachitate, contractul RCA va constitui titlu executoriu.

 

Dacă nu se  foloseşte maşina, se va putea suspenda asigurarea.


La cererea asiguratului, contractul RCA va putea să fie suspendat fie atunci când este întrerupt dreptul de circulaţie al maşinii, fie atunci când aceasta nu este folosită efectiv.

 

"Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA în următoarele situații: a) pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale; b) pe perioada imobilizării vehiculului. Procedura suspendării contractului RCA se stabileşte prin ordin comun al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor şi ASF", scrie în proiectul ordonanței de urgență privind RCA.

 

"Contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii", mai prevede actul amintit.

 În perioada în care mașina nu este folosită, asigurații vor fi obligați s-o țină într-un spațiu privat, nu pe domeniul public, altfel vor risca o amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei.

 

Ce riscuri va acoperi asigurarea RCA


În urma unui accident auto, asigurătorii RCA vor trebui să despăgubească persoanele prejudiciate. Concret, fără a se depăşi limitele de răspundere contractuale (ce vor fi de maximum un milion de euro pentru daune materiale şi de maximum cinci milioane de euro pentru vătămări corporale şi decese), despăgubirile băneşti se vor acorda pentru:


  • vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
  • prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere şi înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparaţii, dovedite cu acte sau expertiză;
  • prejudicii reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opţiunii persoanei prejudiciate;
  • cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate;
  • cheltuielile pentru transportarea vehiculului avariat al păgubitului, de la locul accidentului la centrul de constatare daune, la unitatea
    reparatoare aleasă pentru reparații, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa, iar asigurătorul nu asigură transportul.

 

Potrivit propunerii de act normativ, asiguraţii vor trebui să notifice accidentele auto în maximum cinci zile lucrătoare. Aceştia vor fi obligaţi să furnizeze asigurătorilor RCA informaţii despre cauzele şi împrejurările producerii accidentelor şi documentele necesare instrumentării cazurilor.

 

Documentul adoptat miercuri de Executiv dispune că, pentru menținerea clasei de bonus/malus, în funcție de care poate să scadă sau să crească prețul poliței RCA, asigurații vor avea posibilitatea răscumpărării. Concret, proprietarii de mașini vor putea să suporte despăgubirile unui accident pentru a nu plăti mai mult la reînnoirea poliței.

 

Durerea păgubiților, luată în considerare la plata daunelor


Spre deosebire de regulile aplicabile în prezent, proiectul de act normativ al Executivului prevede luarea în considerare a durerii păgubiților la stabilirea despăgubirii, pe cale amiabilă, pentru vătămări corporale sau decese. Concret, la stabilirea despăgubirii se vor avea în vedere următoarele:

 

  • despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor se evaluează pe baza punctajului obținut prin însumarea punctelor, comunicat de către Institutul Naţional de Medicină Legală şi prevăzut în reglementările ASF;
  • evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate;
  • valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la data producerii accidentului;
  • despăgubirile se pot ajusta în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, pe bază de documente justificative;
  • punctajul pentru suferințele cauzate prin vătămarea integrității corporale ori a sănătății persoanelor include numai prejudiciile legate de durerile fizice; pentru prejudiciile legate de traumele psihice, persoana prejudiciată poate aduce documente în dovedirea acestora.

 

În prezent, în caz de vătămări corporale, se iau în calcul, printre altele, cheltuielile tratamentului medical, de spitalizare, de recuperare, dar și daunele morale. Pentru decese, se iau în considerare cheltuielile de înmormântare, cheltuielile cu transportul cadavrului, veniturile nerealizate şi alte cheltuieli efectuate de la data accidentului şi până la data morţii, precum şi daunele morale.

 

Se va introduce compensarea directă


O altă noutate adusă de proiectul ordonanței de urgență privind RCA este reprezentată de sistemul facultativ de compensare directă între asigurătorii RCA. Mai precis, păgubiţii vor putea să ceară plata daunelor asigurătorului propriu.

 

Într-o astfel de situaţie, asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate va recupera contravaloarea daunelor de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate. Totuşi, compensarea directă va putea fi folosită dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

 

  • accidentele auto se produc pe teritoriul României;
  • vehiculele implicate în accidentele auto sunt înmatriculate/înregistrate în România;
  • prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;
  • ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data evenimentului;
  • prejudiciile exclud vătămările corporale.

 

Procedura de compensare directă se va stabili prin convenţii multilaterale încheiate între societăţile de asigurare. Iar condițiile compensării directe vor fi convenite în mod voluntar între asigurat și asigurător.

 

Asigurătorii RCA vor putea fi amendaţi cu sume de până la un milion de lei


Proprietarii care nu vor încheia asigurarea RCA vor putea fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei, însă sancţiunile vor fi mult mai aspre pentru societăţi.

 

Concret, asigurătorii RCA vor putea fi amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 1.000.000 de lei pentru fapte precum neplata la termen a despăgubirilor datorate sau nerespectarea obligaţiilor impuse de legislație. Totuşi, va exista şi varianta sancţionării cu avertisment scris.

 

Totodată, Consiliul ASF va putea să aplice asigurătorilor RCA şi sancţiuni contravenţionale precum interzicerea activităţii pe piaţa RCA sau retragerea autorizaţiei de funcţionare.

 

Proiectul de ordonanță de urgență NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial.

 


Avocat Florin Marius Ciuca

Noul cadru legal RCA, adoptat prin ordonanță de urgență
Formular asistenta