Regulament UE privind TVA

General |  14-Jun-2011

 

REGULAMENT UE IN MATERIE DE TVA APICABIL DE LA 1 IULIE 2011 IN TOATE STATELE MEMBRE

 

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicat  la data de 23 martie 2011 Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a masurilor de punere in aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata.

 

Scopul regulamentului este de a asigura aplicarea uniforma in toate statele membre UE a actualului sistem TVA, cu respectarea principiului proportionalitatii prevazut la articolul 5 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeana.

Regulamentul reprezinta adoptarea de catre Consiliul Europei a unor norme de punere in aplicare a anumitor dispozitii din Titlurile I – V si VII – XII ale Directivei 2006/112/CE, in special in ceea ce priveste persoanele impozabile, livrarea de bunuri si prestarea de servicii si locul operatiunilor impozabile, in vederea atingerii scopului mentionat.

Masurile tehnice de punere in aplicare cuprinse in Regulament sunt obligatorii pentru statele membre numai incepand cu data intrarii in vigoare, insa prevederile sale nu aduc atingere valabilitati legislatiei si interpretarii adoptate anterior de statele membre.

Regulamentul este aplicabil direct in toate statele membre, deci si Romaniei, nefiind necesara transpunerea sa in legislatia nationala a acestor state (asa cum este cazul directivelor), incepand cu data de 1 iulie 2011, cu unele exceptii prevazute expres a fi aplicabile ulterior acestei date (respectiv la 1 ianuarie 2013, 1 ianuarie 2015) sau care au o aplicabilitate limitata (respectiv pana la 31 decembrie 2014 ).

 

Pentru BURSA TRANSPORT

Nicoleta IACOB-ANCA, avocat IACOB-ANCA & ASOCIATII

Regulament UE privind TVA
Formular asistenta