BursaTransport

Statistici BursaTransport

54.498 marfuri disponibile
2.026 camioane disponibile
63.448 marfuri in ultimele 24h
1.142 camioane in ultimele 24h
317 utilizatori online
21.734 utilizatori activi
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Pagina pentru imprimare

09-11-2009

Angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere

Angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere ale persoanei juridice aflate in procedura de insolventa

 

1. Cadrul legal

Angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere ale persoanei juridice aflate in procedura de insolventa este reglementata de dispozitiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare.

Astfel, potrivit art. 138 alin. (1) din legea mentionata, in situatia in care in raportul intocmit in cadrul procedurii de catre persoanele competente desemnate de judecatorul-sindic, sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului - persoana juridica aflat in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.

 

2. Faptele pentru care se angajeaza raspunderea

Faptele pentru care se atrage raspunderea membrilor organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si a oricarei alte persoane care a cauzat starea de insolventa a debitorului, sunt prevazute expres si limitativ de legiuitor, si anume:

            a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;

            b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

           c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;

            d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;

            e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;

            f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;

            g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.

De retinut este si faptul ca potrivit legii, raspunderea pentru faptele de mai sus, nu inlatura aplicarea legii penale pentru acele faptele care constituie infractiuni.

           

3. Persoanele care pot raspunde conform legii

Fata de cele precizate mai sus, persoanele care pot fi trase la raspundere de aducerea debitorului persoana juridica in stare de insolventa, sunt:

            a) administratori si directori, membrii ai directoratului;

            b) cenzorii, auditorii financiari, membrii in consiliul de supraveghere;

            c) orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, cum ar fi: contabilului sef, administratorii de fapt, persoana care tine/tinut locul directorului, etc.

 

4. Cine poate cere angajarea raspunderii persoanelor care se fac vinovate de aducerea debitorului in stare de insolventa?

Regula prevazuta de lege este ca aceasta cerere de angajare a raspunderii poate fi facuta de administratorul judiciar sau, dupa caz, de lichidatorul, desemnat in cauza.

Prin exceptie de la regula, cererea poate fi facuta si de comitetul creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor ca urmare a autorizarii de catre judecatorul-sindic. Judecatorul-sindic, poate acorda autorizarea numai in cazul in care:

            1. administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica;

            2. administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa formuleze actiunea de angajare a raspunderii prevazuta de lege si raspunderea persoanelor mentionate mai sus, este pe punctul de a se prescrie.

 

5. Cand se solutioneaza cererea de angajare a raspunderii persoanelor vinovate de aducerea debitorului in stare de insolventa?

Cererea se va solutiona de judecatorul-sindic in cursul procedurii, dupa stabilirea pasivului debitorului aflat in insolventa, prin intocmirea tabelului definitiv al creantelor, respectiv tabelul definitiv consolidat al creantelor.

 

6. Care este termenul de prescriptie pentru  o asemenea actiune?

In acest caz, legea stabileste un termen de  prescriptie de 3 ani de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotararii de deschidere a procedurii.

 

 

 

pentru BursaTransport.ro

Iacob-Anca & Asociatii - Societate Civila de Avocati



Acest site foloseste cookie. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul in privinta folosirii cookie-urilor.

Vezi mai multe detalii.