Conventia CMR (VII)

General |  12-Aug-2010

- reclamatia adresata transportatorului -

 

 

In conformitate cu prevederile art. 27 (1), art. 28 (1) si art. 32 (2) din Conventia CMR se poate formula o Reclamatie care se adreseaza transportatorului. Aceasta reclamatie trebuie formulata in scris, si, desi are un caracter facultativ, prin formularea si comunicarea ei transportatorului produce efecte juridice foarte importante. Astfel:

 

In situatia in care nu se formuleaza o reclamatie adresata transportatorului dobanda de 5% pe an pentru pagubele provocate de acesta curge (poate fi solicitata) doar de la data introducerii actiunii in justitie. In schimb, daca pana la introducerea actiunii in justitie este formulata aceasta reclamatie dobanda de 5% pe an curge de la data reclamatiei adresate transportatorului.

De cele mai multe ori intre momentul producerii pagubelor de catre transportator si momentul introducerii actiunii in justitie se scurge o perioada de timp, fapt pentru care este importanta formularea reclamatiei pentru ca aceasta perioada sa fie purtatoare de dobanda.

 

Conventia nu distinge care sunt pagubele la care se refera, acestea putand rezulta atat din raportul contractual cu transportatorul cat si din alte fapte delictuale ale acestuia.

 

Solutionarea reclamatiei se face conform dreptului intern al tarii in care isi are sediul transportatorul.

 

Un al doilea efect este ca reclamatia adresata transportatorului duce la suspendarea curgerii prescriptiei extinctive de 1 an pentru introducerea actiunii in justitie sau arbitrale impotriva carausului. Aceasta suspendare dureaza pana in ziua cand transporatorul respinge in scris reclamatia si restituie documentele care erau anexate.

 

 

pentru BursaTransport.com

avocat George Iacob-Anca

Iacob-Anca & Asociatii - Societate Civila de Avocati

Conventia CMR (VII)
Formular asistenta