BursaTransport

Statistici BursaTransport

63.350 marfuri disponibile
2.976 camioane disponibile
62.052 marfuri in ultimele 24h
2.151 camioane in ultimele 24h
2.107 utilizatori online
23.042 utilizatori activi
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Pagina pentru imprimare

18-01-2018

Dare de seama BursaTransport 2017

BursaTransport vă urează un an 2018 benefic pentru afacerea Dumneavoastră. În anul pe care tocmai l-am început, BursaTransport vă va oferi noi servicii și o nouă structură.

 

Dar până atunci, înțelegem să profităm de atenția Dumneavoastră comunicându-vă 2 lucruri pe care am vrea sa le știe toți utilizatorii noștri din România:

 

1.Că ne numim 123cargo în străinătate. Dar e vorba tot de BursaTransport: aceeași listă de membri, aceeași listă de mărfuri, aceeași listă de camioane. De aceea noul nostru logo este:

 

 

2. Că cele peste 1.000 de companii rezidente în străinătate sunt și ele membre ale BurseiTransport: aceeași procedură de înscriere, aceleași verificări, același scoring, aceleași incidente de plată și de transport. Aveți încredere si încercați să lucrați împreună.

 

BursaTransport încearcă sa va ajute sa depășiți granițele!

 

--------------

În continuare vă prezentăm tradiționala dare de seama asupra lucrurilor întâmplate în 2017.

 

BursaTransport, cea mai importantă bursă de transport de mărfuri din România, închide anul 2017 cu un număr de 5,76 milioane de mărfuri publicate.

 

Vorbim de o creștere de 15% a mărfurilor publicate în anul 2017 față de 2016 și de păstrarea trendului ascendent al Bursei în ultimii ani.

 

 

Cea mai bună lună din 2017 pentru BursaTransport a fost luna august, Bursa înregistrând un total de 601.760 mărfuri publicate, în creștere cu 13% față de luna august a anului trecut.

 

Numărul mediu de consultanți ai anunțurilor de marfă de transportat în 2017 a fost de 27.

În proporție de 78% mărfurile publicate au fost șterse înainte de expirare. În urma sondajului afișat la ștergerea mărfurilor prin care postatorii ne pot comunica motivul ștergerii, a rezultat că 65% dintre cei care ne-au comunicat motivul au găsit o soluție de transport, ceea ce înseamnă că, pe platforma BursaTransport, e probabil să se fi încheiat zilnic un număr mediu de peste 11.500 de tranzacții între expeditorii mărfurilor și transportatori.

 

Din perspectiva tipului de transport, ponderea semnificativă este deținută și în anul 2017 de transportul intern, urmată de cel internațional legat de România. Observam, totuși  o creștere  de la 6% la 8% a proporției celui exclusiv internațional (rute externe nelegate de România).

 

 

Referitor la traseele mărfurilor postate pe BursaTransport, cea mai mare creștere procentuală au înregistrat-o mărfurile din segmentul de rute externe, nelegate de România, 61,3% în 2017 față de 2016, urmată de mărfurile de import.

 

 

Cele mai populare rute de import sunt cele din Germania, Italia, Ungaria, Franța și Polonia, iar pentru exporturi, cele mai multe au fost către Germania, Franța, Italia, Ungaria și Marea Britanie.

 

De asemenea, în anul 2017, membrii BurseiTransport au avut acces la mărfuri provenite din colaborarea cu alte burse (Teleroute și  Cargo.lt).  Prin schimbul cu Teleroute au fost afișate în Bursă peste 4,8 milioane de mărfuri, cu precădere pe rute legate de Europa de Vest, cum ar fi cele dintre Franța, Germania și Benelux, dar și mărfuri de cabotaj în Franța (peste 1,1 milioane) și Germania (peste 740.000), rute populare printre transportatorii români.

 

Împreună cu mărfurile postate de membrii proprii, mărfurile provenite din colaborări au ridicat nivelul mărfurilor disponibile în BursaTransport la peste 11 milioane la nivelul anului 2017, iar în fiecare din lunile din intervalul mai-septembrie totalul mărfurilor a depășit 1 milion.

 

În ceea ce privește proveniența mărfurilor publicate de membrii BursaTransport, în anul 2017 cea mai mare pondere a postărilor au avut-o companiile de expediție (65%), urmate de cărăuși (22%) și de clienții de transport (8%).

 

 


Camioane


Numărul de camioane publicate a fost de 643 de mii, având o variație sezonieră mai pronunțată decât în cazul postărilor de marfă.

 

 

31% din camioanele înregistrate pe Bursă în anul 2017 au fost publicate cu destinații alternative, ceea ce indică faptul că transportatorii apreciază și folosesc această facilitate.

 

Membri BursaTransport

 

La nivelului anului 2017, BursaTransport se bucură de o creștere de aproximativ 3% a numărului de clienți.

 

Cea mai importantă creștere s-a înregistrat în străinătate prin intermediul 123cargo, numărul de clienți din afara României depășind 1000. Bursa activează prin brandul 123cargo pe piețele externe și are birouri de reprezentare în Ungaria, Bulgaria și Polonia.

 

Prin intermediul acestor birouri regionale, au fost invitate și activează în BursaTransport companii respectabile cu istoric pozitiv în țările Est-Europene, aceste companii fiind marcate cu un semn special in paginile aplicatiei, pentru a fi recunoscute.

 

Lista membrilor


Din cele (în medie lunară) 16.000 de firme prezente în 2017 în lista membrilor, nu toate au fost  receptive în a își spori vizibilitatea și adresabilitatea prin furnizarea diverselor detalii în favoarea celorlalți membri BursaTransport, astfel:

 

 

Cifrele sunt totuși în creștere ușoară față de anul trecut.

 

Ca fenomen complementar, verificarea informațiilor celorlalți membri în lista membrilor, nu am putea spune că este o componentă curentă a utilizatorilor aplicației BursaTransport. Astfel, pe cifrele anului 2017, dintre toate companiile active:

 


Cifrele sunt asemănătoare cu cele din anul 2016, cu excepția rapoartelor de companie. Acestea au înregistrat o creștere semnificativă, fiind utilizate de 21% din utilizatori, comparat cu 5% în 2016, mai ales pe fondul introducerii lor ca serviciu inclus în abonamente.

 

Considerăm că o utilizare mai intensă a acestor instrumente de lucru poate crește atât satisfacția de utilizare a BurseiTransport, cât și siguranța tranzacțiilor.

 

Siguranță mai mare cu BursaTransport


În 2017, din totalul de 13.193 declarații de întârziere la plată a facturii de transport, 10.926 dintre acestea, adică 82,82%, au fost stinse prin achitare în maxim 8 zile.

 

BursaTransport a derulat de-a lungul timpului campanii de informare asupra riscurilor, dar și în ceea ce privește măsurile de siguranță pe care clienții Bursei le pot lua pentru a preveni situațiile nefavorabile.

 

Pe BursaTransport, membrii bursei au în orice moment acces la lista celor care le-au consultat anunțurile, iar această verificare simplă îi ferește de o modalitate de fraudare foarte frecventă - folosirea paravanului unei alte companii.

 

O altă măsură importantă pe care BursaTransport o aplică pentru diminuarea numărului incidentele de plată și de transport este reprezentată de scăderea scorului de comportare contractuala a autorilor incidentelor, suspendarea drepturilor de publicare de mărfuri până la momentul stingerii incidentelor existente și, atunci când se impune, chiar retragerea definitivă a calității de membru. Această degradare a scorului are efecte pe termen lung asupra autorilor incidentelor, reprezentând un semnal de alarmă pentru potențialii lui colaboratori.

 

Totodată, datorită măsurilor de siguranță implementate, în 2017 am înregistrat doar două cazuri de furt de marfă raportate din totalul de 5,76 milioane de mărfuri postate.

 

De asemenea, în 2017:

  • 198 de firme au primit interdicție de a mai posta mărfuri până la rezolvarea întârzierilor de plată
  • 69 de firme au fost excluse din platformă pentru risc mare la adresa celorlalți utilizatori
  • am trimis 14 răspunsuri la cererile de informații primite din partea Poliției sau a Parchetului
  • 492 de solicitări de acces au fost refuzate

 

În concluzie, putem spune că în anul 2017 BursaTransport/123Cargo a raportat un procent de 82,82% plăți de transport soluționate prin intermediul aplicației și o rată de succes de 99,99997% în ceea ce privește siguranța mărfurilor.

 

Utilizarea cu simț de răspundere din partea clienților a aplicației BursaTransport, împreună cu preocuparea continuă pentru siguranța tranzacțiilor efectuate, permit ca riscul de a fi înregistrate fraude să fie ținut sub control.

 

Noutăți în 2017


2017 a însemnat pentru BursaTransport trecerea de la abonamentele clasice, identice pentru toata lumea, la abonamente personalizate pentru tipul de activitate al membrilor. Astfel, pe lângă accesul flexibil care a rămas neschimbat, au apărut abonamente de tip Sprinter pentru transportatorii cu vehicule de până la 7,5t MTMA, Cărăuș pentru transportatorii generali și Premium pentru expeditori și marii transportatori.

Noile pachete de abonamente au primit și servicii incluse gratuite, cum ar fi: 2-4 declarări de incidente de plată, notificări SMS la apariția mărfurilor potrivite, rapoarte de companie nelimitat.

 

Ca și îmbunătățiri ale platformei, în 2017 BursaTransport a lansat în cadrul Listei membrilor și posibilitatea de căutare după mai multe criterii a membrilor Teleroute, pentru a stimula cooperarea dintre membrii celor doua burse la mărfurile din Vestul Europei provenite în urma schimbului efectuat cu Teleroute.

 

Modulele de publicare și căutare de mărfuri și camioane au fost rafinate și îmbunătățite prin:

  • îmbunătățirea semnificativă a listei de coduri poștale disponibile și adresabile la formularea postărilor și căutărilor
  • posibilitatea de a raporta localități care nu există în baza de date
  • posibilitatea de a inversa traseul
  • posibilitatea de a publica semiremorcă și cap tractor
  • posibilitatea de a publica un camion cu destinație „oriunde”
  • adăugarea de echipamente suplimentare pe camioane (walking floor la sfârșitul anului 2017 și lift hidraulic în urmă cu câteva zile)

 

Nu în ultimul rând, spre finalul anului 2017 am inaugurat geoserviciile dezvoltate de echipa BursaTransport. Primele aplicații lansate au fost afișarea distanței de parcurs la mărfurile publicate și  afișarea traseului pe hartă. Dar pe baza acestora, în 2018 vom putea lansa noi servicii și facilități.

 

Vom continua și în 2018 să aducem îmbunatățiri platformei și să preluăm în BursaTransport sugestiile membrilor.

 

--------------

 

Vă rugăm nu închideți această pagină înainte să dați click aici pentru a revedea tab-urile noastre privind siguranța și măsurile pe care este de dorit să le adoptați în activitatea curentă.

 

 

Administratia BursaTransport



Acest site foloseste cookie. Prin navigarea pe aces site, va exprimati accordul in privinta folosirii cookie-urilor.

Vezi mai multe detalii.