De la FM Logistic

Siguranta |  19-May-2009

Stimati Domni, Stimate Doamne,

 

 

Am observat cu ingrijorare in ultima perioada o crestere a fenomenului infractional in domeniul transporturilor, in special in Europa Centrala si de Est.

 

Astfel ne-au fost aduse la cunostinta urmatoarele tipuri de evenimente:

 

-oprirea camionului, sechestrarea soferului si furtul marfii

-furtul camionului cu tot cu marfa, acesta a fost parcat intr-o parcare nepazita

-trimiterea de documente in numele unei companii existente si confirmarea comenzii cu stampila acesteia; ulterior s-a observat ca aceasta companie nu executa decat transport de persoane si nu de marfa; camioanele au disparut, numerele de camion nefiind reale.

-trimiterea de comenzi catre un partener care a trimis mai departe comanda de transport la o alta casa de expeditii care a subcontractat un alt transportator. Cel din urma a disparut cu marfa.

-gasirea de emigranti ilegali in camion in momentul intrarii pe teritoriul Marii Britanii, camionul fiind sechestrat de autoritatile competente din aceasta tara. Ulterior marfa a fost refuzata de client pe motiv de contaminare (a fost marfa alimentara)

 

Pentru prevenirea acestui tip de evenimente, va rugam sa:

 

-instruiti soferii sa nu opreasca decat in parcari pazite, iar pe drum doar la semnalul autoritatilor competente

-verificati cu atentie autenticitatea documentelor primite pe fax (CUI, licenta de transport, asigurare de marfa) cat si corespondenta numarului de fax cu zona de unde este transportatorul sau chiar corelarea acestuia cu numarul existent pe bursadetransport, Timocom, Teleroute, etc.

-nu cooperati decat cu firme care poseda documentele mentionate mai sus

-nu subcontractati la case de expeditii decat in situatii de urgenta sau atunci cand le cunoasteti foarte bine

-instruiti soferii sa verifice cu atentie interiorul si exteriorul camionului inainte de a intra pe teritoriul Marii Britanii

 

Pentru detalii va stam la dispozitie.

 

 

Cu stima,

 

 

Vladimir Pilca

Manager Transport International Romania

FM Logistic

De la FM Logistic
Formular asistenta