Despre postari multiple de marfuri si camioane

Utilizare |  07-Aug-2014

Urmarim, dezaprobam si ne pregatim sa combatem si sa penalizam postarile multiple de marfuri si camioane. Astazi 7 august 2014 la ora 13:00, marfurile de exemplu, in numar de 815 dintr-un total de circa 16.000 publicate la acel moment.

 

Exemple : Bucuresti – Galati postat de 14 ori, Turda – Moldova Noua postat de 20 de ori, Sebes – Brasov postat de 12 ori, Pomezia (It) – Brasov postat de 6 ori. Subliniem ca postarile considerate de noi  multiple, pentru a le considera nereale, trebuie sa provina de la aceiasi firma postatoare, iar marfurile ca program de transport si caracteristici, sa fie identice. Luam in calcul la limita rezonabilului ca, de exemplu, cuiva ii sunt necesare 20 de camioane sa le incarce in Turda pentru Moldova Noua in aceiasi zi, dar publicarea de 20 de ori a anuntului in acest scop este inacceptabila.

 

Din aceste 815 marfuri, circa 350 provin de la doar 6 companii, cu care initiem o comunicare pentru a afla care este dezagrementul aplicatiei BursaTransport ce ii determina sa publice aceiasi marfa de mai multe ori, in ciuda faptului ca regulamentul aplicatiei interzice acest lucru (art.E.4.a din regulament).

 

In principal, motivele postarilor multiple, retinute de noi pina in acest moment sunt preluarea aceleiasi tranzactii de catre mai multi expeditori / dispeceri / disponenti din aceiasi firma, care posteaza toti aceiasi marfa, sau, publicarea aceleiasi tranzactii pe rute foarte apropiate ca puncte de incarcare si descarcare cu scopul de a agata mai rapid transportatorii consultanti ai anuntului. Consideram ca ambele posibile motivatii sunt chestiuni interne ale firmelor postatoare ce trebuiesc rezolvate intern si nu in detrimentul consultantilor BurseiTransport.

 

Fenomenul este suparator si spre diferenta de unii competitori, BursaTransport este preocupata in primul rand de calitatea generala a postarilor si abia in al doilea rand de numarul lor.

 

In acest spirit, suntem gata sa primim sugestii din partea tuturor celor ce produc astazi postari multiple de camioane sau marfuri – pentru a intelege care sunt problemele lor si sa gasim o cale sa le rezolvam.

 

Dreptul nu este al celui care vorbeste mai tare sau mai mult ci al celui care spune adevaruri.

 

 

Ing.Dan Cotenescu - Adm.BursaTransport

Despre postari multiple de marfuri si camioane
Formular asistenta