Noua lege a insolventei

General |  02-Jul-2014

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014 si a intrat in vigoare pe 28 iunie 2014. Noua reglemetare se aplica si regiilor autonome.

 

Publicarea Noului Cod al insolventei vine dupa ce Camera Deputatilor a adoptat documentul pe 15 aprilie cu 212 de voturi "pentru", 111 "impotriva" si 8 "abtineri". In plus, Legea nr. 85/2014 reprezinta o modificare a prevederilor cuprinse in OUG nr. 91/2013 care a intrat in vigoare pe 25 octombrie 2013, dar care a fost declarata neconstitutionala, incepand cu 1 noiembrie 2013.

 

Conform Noului Cod al insolventei, planul de reorganizare al unei firme aflate in insolventa va fi de trei ani de zile si nu un an asa cum se preciza in OUG nr. 91/2013, declarata neconstitutionala. Mai mult decat atat, prelungirea acestuia va putea fi realizata pe un an de zile.

 

Astfel, in Legea nr. 85/2014 se mentioneaza ca executarea planului de reorganizare nu va putea depasi 3 ani, calculati de la data confirmarii planului. Termenele de plata stabilite prin contracte - inclusiv de credit sau de leasing - pot fi mentinute prin plan, chiar daca depasesc perioada de 3 ani. Aceste termene pot fi si prelungite, cu acordul expres al creditorilor, daca initial erau mai scurte de 3 ani. Dupa realizarea tuturor obligatiilor din plan si inchiderea procedurii de reorganizare, aceste plati vor continua conform contractelor din care rezulta.

 

Noul Cod al insolventei stabileste ca planul de reorganizare va cuprinde:

  • -categoriile de creante care nu sunt defavorizate;
  • -tratamentul categoriilor de creante defavorizate;
  • -daca si in ce masura debitorul, membrii grupului de interes economic, asociatii din societatile in nume colectiv si asociatii comanditati din societatile in comandita vor fi descarcati de raspundere;
  • -ce despagubiri urmeaza a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creante, in comparatie cu valoarea estimativa ce ar putea fi primita prin distribuire in caz de faliment; valoarea estimativa se va calcula in baza unui raport de evaluare, intocmit de un evaluator desemnat;
  • -modalitatea de achitare a creantelor curente.

 Modificarea planului de reorganizare, inclusiv prelungirea acestuia se va putea face oricand pe parcursul procedurii de reorganizare, fara a se putea depasi o durata totala maxima a derularii planului de 4 ani de la confirmarea initiala, se arata in noile prevederi. Modificarea poate fi propusa de catre oricare dintre cei care au vocatia de a propune un plan, indiferent daca au propus sau nu planul. Votarea modificarii de catre adunarea creditorilor se va face cu creantele ramase in sold, la data votului, in aceleasi conditii ca si la votarea planului de reorganizare. Modificarea planului va trebui sa fie confirmata de judecatorul-sindic.

 

De asemenea, Noul Cod al insolventei prevede o valoare prag de 40.000 de lei pentru firmele care vor sa intre in solventa. Cu alte cuvinte, debitorul va putea cere insolventa doar daca are datorii mai mari de 40.000 lei.

 

"Valoarea-prag reprezinta cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea de deschidere a procedurii de insolventa. Valoarea-prag este de 40.000 lei atat pentru creditori cat si pentru debitor, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit in procedura de lichidare prevazuta de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru creante de alta natura decat cele salariale, iar pentru salariati este de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat", se arata in actul normativ.

 

In Legea nr. 85/2006 era impusa o valoare-prag pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii doar pentru creditor, iar in OUG nr. 91/2013 a fost instituita aceasta valoare atat pentru creditor, cat si pentru debitor. Avand in vedere acest lucru, in Legea nr. 85/2014 au fost preluate prevederile din ordonanta de urgenta declarata neconstitutionala.

 

Legea nr. 85/2014  abroga printre alte acte normative si  Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare;

 

 

Avocat Ciuca Marius Florin

Noua lege a insolventei
Formular asistenta