Punct de vedere

Siguranta |  11-Dec-2014

Va rog sa-mi permiteti sa va supun atentiei o problema cu care se confrunta toti transportatorii si casele de expeditie care respecta legea: concurenta neloiala a firmelor „pirat” care activeaza pe piata fara a detine licenta de transport sau de intermediere.

 

In ultima perioada ne-am confruntat cu foarte multe cereri de comenzi fata de oferta noastra de marfa publicata pe platforma Bursa Transport, venite din partea unor firme care nu detin licenta de transport si nici de intermediere desi sunt membre BT si autodeclarate „carausi” sau „altceva”.

 

Aceste firme „pirat” nu au trecut de filtrul nostru dar ele activeaza totusi pe seama unor colegi mai mult sau mai putin interesati de acest aspect, chiar daca aceasta este o incalcare grava a prevederilor legale (OG 27/2011, OMTI 980/2011 si HG 69/2012).

 

Va dau ca exemplu un caz pe care l-am constatat chiar astazi: firma care se autodeclara „caraus” in profilul de pe BT, a publicat astazi anuntul BM-20181124 desi nu figureaza la ARR cu licenta de intermediere sau de transport.

 

Aceasta constituie o concurenta neloiala intrucat firma respectiva are costuri mai mici decat transportatorii sau casele de expeditii care platesc tarifele de licentiere si efectueaza toate celelalte formalitati in vederea indeplinirii conditiilor pentru obtinerea si mentinerea licentei.

 

In spiritul corectitudinii si al echidistantei ce va caracterizeaza, precum si al permanentei preocupari pentru curatirea mediului de afaceri in care ne desfasuram activitatea, dovedita atat de catre distinsa dv. persoana cat si de brandul Bursa Transport, va supun atentiei propunerea noastra de gasire a unei solutii prin care firmele „pirat” sa poata fi devoalate si pe portalul Bursa Transport, eventual la „incidente de Transport” sau unde considerati dv. mai potrivit. Noi intentionam sa facem aceasta devoalare pe site-ul firmei noastre, dar cred ca ar putea fi interesati mai multi membri BT sa o poata face pe o platforma accesata de zeci de mii de companii.

 

In cazul ca propunerea noastra vi se pare de luat in seama si doriti o dezbatere pe aceasta tema, nu ma opun sa publicati acest mesaj la rubrica „Stiri”.

 

Cu respect,

 

Constantin Gangu

Administrator Senior Forwarding SRL

Mobile: +40 722 245.567

1

 

 

 

 

 

 

Comentariul Administratiei. Prin continutul Regulamentului BurseiTransport cat si prin punctele de vedere manifestate in toate imprejurarile, noi incurajam manifestarea licentelor in fisa de companie. In plus, acum licentele pot fi verificate in timp real prin serviciul ARR in pagina:

 

http://ro.bursatransport.com/arr/default/index/reftype/412

 

Existenta licentei nu numai ca implineste o obligatie legala a companiei, dar reprezinta si un avantaj comercial pentru detinator, in sensul ca reprezinta promisiunea unui anumit nivel de serviciu oferit.

 

Insa decizia de a accepta un serviciu nelicentiat ramane apanajul dumneavoastra, al utilizatorilor. Consideram exagerata o conditionare a accesului la aplicatie doar pe baza de licenta atata timp cat serviciile nelicentiatilor se consuma in mod curent. Sau mai simplu, in ziua in care nelicentiatii nu isi vor mai putea oferi serviciile pentru ca nu le accepta nimeni, vor merge sa isi ia licenta sau se vor lasa de profesie.

Punct de vedere
Formular asistenta