Solutii beneficiari- partea a IV-a

16-Mar-2021

 

E. Practica judiciara in favoarea beneficiarilor


Prin sentința civilă nr.5331/06.07.2016 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, a fost admisă cererea formulată de reclamanta _________________ 2000 SRL în contradictoriu cu pârâta ____________________, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 10.522,35 euro, reprezentând contravaloare marfă deteriorată , 495,50 euro, reprezentând rest de plată cheltuieli de transport – echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății, precum și suma de 6.799 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.


Pentru a pronunța această sentința instanța de fond a reținut că la data de 18 septembrie 2013, reclamanta a primit de la compania SUN GLOBAL LOGISTIC SOLUTION GMBH comanda de transport nr. xxxxx, care prevedea transportul a 10 paleți de granule, cântărind 11 tone, pe ruta Germania-Timișoara, expeditor fiind producătorul Pentac Polymer GMBH și destinatar MAHLE COMPONENTE DE MOTOR SRL, contra sumei de 1.250 euro.

 

În comandă s-a prevăzut ca vehiculul care transportă marfa să fie camion cu platformă și s-au indicat 3 tipur i de camioane.

 

La rândul său, reclamanta a postat pe bursa transportatorilor comanda de transport nr. 6551/19.09.2013, acceptată de societatea pârâtă. În baza acestei comenzi de transport, pârâta a emis factura _______________ nr. 1978/25.09.2013, în cuant um de 992 euro.

La data de 25 septembrie 2013, reclamanta a fost informată de către pârâtă că beneficiarul mărfii refuză descărcarea mărfii, deoarece în timpul transportului aceasta a fost deteriorată.

 

La aceeași dată, un reprezentant al asigurătorului pârâtei s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care s-au efectuat fotografii și s-a încheiat un proces-verbal de constatare, din care a rezultat că marfa nu este deteriorată în totalitate, din cei 10 saci de granule doar 3 saci s-au spart, la 5 saci este deteriorat doar ambalajul, nu și marfa din interior, iar ceilalți doi saci sunt intacți. Asigurătorul a deschis dosarul de daună nr. 468/J/DJXXXXXXXXXXX, care a fost soluționat cu respingerea cererii de acordare a despăgubirilor, deoarece marfa a fost ancorată deficitar.

 

Ulterior, pârâta a transmis reclamantei notificarea cu nr. 234/26.09.2013, prin care a adus la cunoștință reclamantei cele petrecute și a solicitat acesteia să ia legătura cu expeditorul, care este proprietarul mărfii până la recepția din partea cumpărătorului, pentru a dispune măsurile ce trebuie luate în continuare. Reclamanta a răspuns prin notificarea nr. 458/25.09.2013 în sensul că șoferul acesteia din urmă este răspunzător, deoarece nu a ancorat marfa corespunzător și va fi trasă la răspundere pentru daunele și penalizările pe care va trebui să le plătească expeditorului.

 

În data de 01.10.2013, s-a deplasat în România, la Timișoara , reprezentantul asigurătorului german al expeditorului mărfii, un expert independent, care a efectuat constatări personale ale mărfii și a luat cunoștință de situația existentă, încheind raportul nr. HK/xxxxxx/13/PB/BP, în urma căruia expeditorul a emis factura nr. xxxxxxx/08.11.2013, în cuantum de 10.522,35 euro, reprezentând contravaloare marfă deteriorată în urma transportului, pe care reclamanta a achitat-o la data de 02.04.2014.

 

După constatarea deteriorării mărfii și refuzului beneficiarului de a o prelua, la solicitarea reclamantei, pârâta a efectuat demersuri pentru reambalarea și depozitarea mărfii până la data relocării ei în Germania. În urma reambalării mărfii, 2 octocabine au rămas intacte, restul de 8 fiind transferate în big-bag-uri de rafie de 1 tonă, acestea fiind depozitate la firma Delamode România SRL, VGP Park din ____________________________, până au fost încărcate, în data de 18.10.2013, și returnate către Pentac Polymer GMBH de către reclamantă.

 

În drept, instanța a reținut că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat un contract de transport internațional de mărfuri pe șosele, astfel că părțile trebuie să își execute obligațiile pe care le-au contractat; atunci când, fără justificare,  o parte nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Instanța a avut în vedere și prevederile art. 1 pct.1 din Convenția din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele – CMR.

 

Art. 6 pct. 2 lit. e) din Convenție arată că scrisoarea de trăsură trebuie să conțină, printre alte elemente, instrucțiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii. Aceste instrucțiuni au fost cuprinse în comanda de transport nr. xxxxx din data de 18 septembrie 2013, primită de reclamantă de la compania SUN GLOBAL LOGISTIC SOLUTION GMBH.

 

Reclamanta, în calitate de casă de expediții, a respectat instrucțiunile din comanda sus-amintită, alegând primul tip de camion indicat de expeditor.

 

Din întregul probator administrat, instanța a reținut că societatea pârâtă, în calitate de transportator, nu și-a îndeplinit obligația contractuală de transport a mărfii în condiții de siguranță, aceasta fiind avariată și, pe cale de consecință, refuzată de destinatar. 

 

Pentru a hotărî astfel, instanța are în vedere că prin răspunsul la interogatoriul propus de reclamantă, pârâta a arătat că încărcarea mărfii în semiremorca pârâtei s-a efectuat de către expeditor, cu respectarea condițiilor prevăzute în comanda de transport – tip camion. De asemenea, a arătat că paleții erau intacți la momentul încărcării în semiremorcă.

 

Conform raportului de expertiză încheiat de reprezentantul asigurătorului german al expeditorului mărfii, precum și răspunsului pârâtei la interogatoriu, utilajul pentru construcții nu se afla în camion la momentul încărcării și asigurării mărfii în camion de către expeditor, fiind încărcat ulterior de către angajatul pârâtei. Or, după cum reiese din fotografiile autoturismului și mărfii la momentul transportului, paleții au fost asigurați cu curele de tensionare, însă aceștia au suferit pagube în cursul transportului în urma unui șoc ce a determinat ruperea curelelor de tensionare și deplasarea acestora către înainte și răsturnarea unora dintre paleți. Același șoc a determinat și deplasarea înainte și către lateral a utilajului ancorat între paleți, care a provocat daune paleților așezați în lateralul și în fața sa.

 

Și concluziile dosarului de daună încheiat de către asigurătorul pârâtului sunt în sensul că marfa, nefiind ancorată corespunzător, s-a răsturnat și s-a avariat.          

 

Așadar, după încărcarea mărfii de către expeditor, aceasta a fost deplasată pentru a permite încărcarea utilajului ce apare în fotografii, aspect ce reiese din prima întrebare la interogatoriul propus de reclamantă pârâtei și răspunsul acesteia din urmă, deși s-a prevăzut în comanda de transport încheiată între părți că este interzisă orice manipulare a mărfii fără acordul casei de expediții.

 

Pârâta a invoc at ambalarea necorespunzătoare a mărfii, însă la răspunsul la întrebarea nr. 2 la interogatoriu aceasta a răspuns că sacii erau intacți, iar aceasta nu a efectuat rezerve cu privire la modalitatea de ambalare a mărfii, dacă aceasta nu era corespunzătoare, astfel cum prevede art. 8 din Convenție și contractul dintre părți. În lipsa unei astfel de rezerve, din momentul încărcării mărfii, obligația de răspundere se transferă la transportator – conform  art. 17 pct. 1 din Convenție.

 

Instanța a mai avut în vedere și disp. art. 9 pct. 2 din Convenție, care prevăd că în absența înscrierii în scrisoarea de trăsură a rezervelor motivate ale transportatorului, există prezumția că marfa și ambalajul ei erau în stare aparentă bună în momentul primirii de către transportator și că numărul de colete, cât și marcajele și numerele lor erau conforme cu mențiunile din scrisoarea de trăsură.

 

Instanța a mai observat că asigurătorul german al expeditorului mărfii a efectuat raportul său pe baza fotografiilor avute în vedere și de către asigurătorul pârâtei , efectuate de către destinatar . Pe de altă parte , marfa a fost prezentată asigurătorului german pe data de 01.10.2013 la locul de operare a destinatarului, deci a examinat-o personal, iar ulterior acesta a verificat personal și marfa reambalată și trimisă înapoi expeditorului.  În considerarea acestora, pârâta nu poate să susțină că raportul menționat anterior nu îi este opozabil, deoarece a fost efectuat doar pe baza unor fotografii, fără constatări personale ale expertului.

 

Cât privește clauza din comanda de transport încheiată între reclamantă și expeditoare, potrivit cu care este permisă angajarea unei alte firme de transport doar cu acordul expeditorului, instanța a arătat că aceasta nu o absolvă de vină pe pârâtă, iar singura persoană îndreptățită să invoce această interdicție este expeditorul, nu și transportatorul.

 

Fiind stabilită culpa societății pârâte în producerea avariilor, instanța a avut în vedere disp. art. 23 din Convenție, care arată modalitatea de stabilire a prejudiciului. Astfel, potrivit pct. 1, când, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, este pusă în sarcina transportatorului o despăgubire pentru pierderea totală sau parțială a mărfii, aceasta despăgubire este calculată după valoarea mărfii la locul și în momentul primirii acesteia pentru transport. În plus, prevede pct. 4 al art. 23 din Convenție, se restituie taxa de transport, taxele vamale și alte cheltuieli ivite cu ocazia transportului mărfii, în totalitate în caz de pierdere totală și proporțional în caz de pierdere parțială.

 

Valoarea mărfii pierdute a fost determinată de asigurătorul expeditorului, potrivit art. 23 din Convenție, prin raportare la valoarea mărfii cuprinse în comanda de transport nr. xxxxx din 18.09.2013, emisă de expeditor și acceptată de către reclamantă, și având în vedere cantitatea de marfă avariată în urma transportului dar și în timpul reambalării acesteia.

 

În ceea ce privește suma solicitată de reclamantă, în cuantum de 495,50 euro, reprezentând rest de plată cheltuieli de transport (repatriere marfă) pe ruta Timișoara – Germania, instanța a constat at că aceasta reprezintă costul transportării mărfii înapoi în Germania, care a fost de 1250 euro + 237,50 euro (factura de transport nr. xxxxxxxxxx/14.10.2013), din care s-a recuperat prin deducere directă suma de 992 euro, cât ar fi fost îndreptățită pârâta să primească de la reclamantă dacă efectua transportul în condiții de siguranță.

 

Fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 6.799 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

 

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, în termen legal, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 15.12.2016.

 

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că sentința apelată este nelegală, întrucât potrivit mențiunilor din comanda de transport nr.xxxxx/18.09.2013 angajarea unei firme de transport sub antrepriză era condiționată de acordul societății Sun Global Logistic Solution Gmbh, acord care nu a existat niciodată.

 

S-a mai arătat totodată că există diferențe între comanda emisă de Sun Global și cea emisă de către intimata-reclamantă către apelanta-pârâtă, cu privire la condițiile în care trebuia transportată marfa.

 

Totodată, în cuprinsul comenzii emise de Sun Global s-a menționat că în cazul încălcării prevederilor referitoare la condițiile de transport, aceasta și-a rezervat dreptul de a aplica o pedeapsă contractuală de 2.500 euro, iar la punctul 17 din comandă s-a menționat o amendă contractuală de 10.000 euro în sarcina intimatei-reclamante.

 

În sfârșit, s-a arătat că raportul juridic născut din comanda emisă de societatea germană cădea sub incidența legii germane.

 

Contrar celor menționate în comanda emisă de Sun Global intimata-reclamantă a emis o comandă simplă care menționa doar împrejurarea că este vorba de „marfă general paletizată, 7 mdp cu 11 to, grupaj, tip camion – 13,60 prelată decopertabilă, în regim de grupaj”.

 

În concluzie, apelanta-pârâtă arată că intimata-reclamantă a încălcat clauzele speciale privind angajarea unui mijloc de transport care să îndeplinească condițiile impuse de firma producătoare din Germania.

 

Totodată, s-a arătat că prima instanță a respins în mod greșit excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei în condițiile în care comanda de transport în litigiu derivă din comanda emisă de Sun Global, comanda prevede competența tribunalului pentru orice acțiune, prejudiciul nu este dovedit, iar competența aparține instanțelor germane.

 

Totodată, s-a arătat că nu poate fi reținută culpa societății apelante în condițiile în care marfa nu a fost ambalată corespunzător, prejudiciul nu a fost determinat în mod corespunzător cu respectarea art.23 din Convenția CMR, intimata-reclamantă nu are calitate procesuală activă în prezenta cerere, iar prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de apelantă și nu a motivat soluția de respingere a excepțiilor.

 

În drept, au fost invocate dispozițiile art.470, art.471, art.476, art.477, art.478 și art.480 Cod procedură civilă.

 

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, arătând că lipsa acordului expeditorului pentru angajarea unui transportator nu poate fi invocată în raporturile dintre părți, normele speciale de competență materială din convenția încheiată cu Sun Global nu sunt aplicabile în cauză, argumentele invocate în susținerea excepției lipsei calității procesuale active nu pot fi primite, iar suma reprezentând prejudiciu a fost determinată pe baza constatărilor din 01.10.2013 ale unui evaluator independent desemnat de către asigurătorul companiei Sun Global.

 

Totodată, s-a arătat că nu pot fi primite susținerile apelantei referitoare la modul de determinare a prejudiciului , față de prevederile din convenția CMR.

 

În sfârșit, s-a arătat că nu poate fi reținută o culpă a intimatei pentru producerea prejudiciului în condițiile în care preluarea mărfii de către transportator a avut loc fără rezerve.

 

Apelanta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare. 

 

Apelul nu este fondat. 


Criticile referitoare la necompetența teritorială a primei instanțe, precum și la necompetența instanțelor române de soluționare a cauzei nu vor fi primite față de clauza atributivă de competență care se regăsește în contractul de transport încheiat între părți, prin care a fost desemnată Judecătoria sectorului 5 drept instanță competentă de soluționare a litigiilor, (chiar dacă a fost folosit termenul impropriu de „tribunal”), precum și de împrejurarea că nu pot fi avute în vedere, pentru determinarea instanței competente, mențiunile din comanda de transport emisă de expeditor către intimata reclamantă, fiind vorba despre un raport juridic distinct de cel care face obiectul prezentului litigiu.

 

În plus, sunt nefondate argumentele întemeiate pe împrejurarea că prejudiciul aparține în realitate firmei producătoare din Germania, iar contractul de transport încheiat între părți derivă din contractul de transport încheiat de intimata reclamantă cu expeditorul.

 

Se va avea în vedere că obiectul prezentei cauze nu îl constituie repararea prejudiciului suferit de societatea germană, ci a prejudiciului propriu suferit de intimata reclamantă, ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor ce reveneau apelantei pârâte în temeiul contractului încheiat între părți, care a dat naștere unui raport juridic distinct de cel născut între expeditor și societatea intimată.

 

Pe de altă parte, nu este întemeiată susținerea apelantei pârâte, în sensul că prima instanță nu ar fi analizat excepția lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante, invocată prin întâmpinare.

 

În realitate, conform mențiunilor din încheierea de la 11.11.2015, excepția menționată a fost calificată drept apărare de fond, iar toate argumentele invocate de parte în susținerea acesteia au fost analizate într-o manieră exhaustivă în cuprinsul sentinței apelate.

 

În privința criticilor întemeiate pe conținutul comenzii de transport emise de societatea Sun Global, Tribunalul apreciază că nu pot fi primite întrucât apelata pârâtă nu poate invoca eventuala nerespectare a condițiilor impuse printr-un contract la care nu este parte, față de principiul relativității efectelor contractelor, iar pe de altă parte, mijlocul de transport menționat în comanda transmisă apelantei pârâte a respectat întocmai instrucțiunile expeditorului, astfel cum acesta a constatat cu prilejul încărcării mărfii.

 

În privința cauzelor avarierii mărfii transportate de apelanta pârâtă, Tribunalul apreciază că prima instanță a constatat în mod corect că nu poate fi reținută ambalarea necorespunzătoare a mărfii, față de răspunsurile părții la interogatoriul administrat în cauză (întrebarea nr.2) și de lipsa oricăror rezerve cu prilejul încărcării mărfii, din partea reprezentantului transportatorului.

 

În plus, pentru lămurirea culpei pentru producerea avarierii, Tribunalul consideră că prima instanță s-a raportat în mod corect la concluziile raportului de expertiză întocmit de asigurătorul expeditorului, după examinarea personală a mărfii, precum și ale asigurătorului apelantei pârâte, care sunt concordante.

 

De asemenea, argumentele întemeiate pe calitatea de proprietar al mărfii avariate, respectiv pe împrejurarea că aceasta a fost returnată producătorului german, nu sunt întemeiate întrucât, așa cum am arătat, obiectul prezentei cauze îl constituie repararea prejudiciului propriu suferit de intimata reclamantă care a plătit expeditorului, în baza facturii emise de acesta, contravaloarea mărfii deteriorate, iar avarierea s-a datorat nu numai transportului necorespunzător, ci și reambalării și depozitării mărfii, efectuate de către apelanta pârâtă, până la data restituirii acesteia în Germania. 

 

În privința valorii prejudiciului, Tribunalul constată că aceasta a fost determinată, pe baza concluziilor raportului asigurătorului expeditorului coroborate cu valoarea mărfii expediate, conform facturii nr.100  RG – xxxxxxx/23.09.2013 (f.160 dosar judecătorie), prezentate expertului (f.174 dosar judecătorie), cu respectarea dispozițiilor art. 23 din Convenția CMR, nefiind administrată de către apelanta pârâtă nicio probă care să ateste o valoare diferită a mărfii avariate.

 

În sfârșit, pretențiile în sumă de 495,50 Eur, reprezentând rest de plată contravaloare repatriere marfă de către intimata reclamantă către expeditor, sunt întemeiate conform art.23 pct.4 din Convenția CMR și au fost apreciate ca atare și prin raportul întocmit de asigurătorul expeditorului, contrar susținerilor apelantei pârâte, caracterul neîntemeiat fiind reținut exclusiv cu privire la cheltuielile aferente transportului inițial, pe ruta Germania - România.

 

Față de considerentele expuse, în baza art.480 alin.1 Codul de procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

 

*****


Prin Sentința civilă nr. 5863/08.09.2016 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost respinsă ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea.

 

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I_______ L_______ SRL, în contradictoriu cu pârâta ___________________, având ca obiect pretenții.

 

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 112.962,67 lei, cu titlu de despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data de 23.07.2014 și până la achitarea efectivă a debitului principal.

 

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3364 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

 

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin comanda de transport nr. 507/02.2007.2014, reclamanta I_______ L_______ SRL, a solicitat pârâtei-transportator R___________ SRL, efectuarea transportului mărfii în cantitate de 15 T la 2 adrese de descărcare din Marea Britanie (f.11-12).

 

La comanda de transport au fost anexate CMR-urile  aferente, dintre care, în speță, sunt relevante cele cu nr. Cxxxxxxxxx, C xxxxxxxxxxxx, depuse în probațiune de către pârâtă (f. 26-29). În scrisorile de transport susmenționate, la rubrica 5 s-a făcut referire la facturile nr. xxxxxxxxxx (f.26) și factura nr. xxxxxxxxxx (f.28).

 

Având în vedere că, nu toată marfa a ajuns la destinație din cauza furtului unei păți din produsele transportate, Galassini G____ SRL (solicitantul) a imputat reclamantei daune în cuantum de xxxxxx,67 lei, astfel cum rezultă din factura fiscală nr. xxxxx/23.07.2014 (f. 5). Emiterea acestei facturi a avut la bază notificarea expeditorului Samsung Electronics Magyar ZRT (cel care a comandat transportul produselor în cauză), potrivit căreia valoarea bunurilor furate este în cuantum de xxxxx,46 euro, conform facturilor nr. xxxxxxxxxx și nr. xxxxxxxxxx (f. 6). Aceleași facturi apar menționate în CMR-urile cu nr. Cxxxxxxxxx, C xxxxxxxxxxxx, depuse în probațiune de către pârâtă.

 

Pârâta a recunoscut dauna suferită de reclamantă ca urmare a furtului produselor menționate în comanda de transport nr. 507/02.07.2014 – astfel cum rezultă din notificarea nr. 455/23.07.2014, fila 10 din dosar și din mărturisirea pârâtei din întâmpinarea depusă la dosar -, contestând câtimea despăgubirii.

 

În acest sens, pârâta a invocat prevederile art. 23 și art. 24 din Convenția din 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR).

 

Art. 23 din Convenție prevede: 1. Când, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, este pusă în sarcina transportatorului o despăgubire pentru pierderea totală sau parțială a mărfii, aceasta despăgubire este calculată după valoarea mărfii la locul și î n momentul primirii acesteia pentru transport.


2.Valoarea mărfii este determinata pe baza cursului bursei sau, în lipsa acestuia, pe baza prețului curent a pieței, sau, în lipsa amândurora, pe baza valorii uzuale a mărfurilor de același fel și de aceeași calitate.


3. Totuși, cuantumul despăgubirii nu poate depăși 25 franci per kilogram de greutate bruta lipsa. Prin franc se înțelege francul-aur, cu greutatea de 10/31 grame și conținut de fînețe de 0,900.


4. În plus, se restituie taxa de transport, taxele vamale și alte cheltuieli ivite cu ocazia transportului mărfii, în totalitate în caz de pierdere totală și proporțional în caz de pierdere parțială; alte daune-interese pentru pierdere nu sînt datorate.


5. În caz de intirziere, dacă cel în drept face dovada ca din aceasta intirziere a rezultat un prejudiciu, transportatorul este ținut sa plătească daune care nu pot depăși prețul transportului.


6. O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsa decît în caz de declarare a valorii mărfii sau de declarare de interes special la predare, conform articolelor 24 și 26.


Potrivit art. 24 din același act normative, expeditorul poate sa declare în scrisoarea de trasura, contra plății unui supliment de preț convenit, o valoare a mărfii care depășește limita menționată în paragraful 3 al articolului 23 și, în acest caz, valoarea declarata înlocuiește aceasta limita.


Or, în scrisorile de transport nr. Cxxxxxxxxx, C xxxxxxxxxxxx, depuse în probațiune de către pârâtă, la rubrica 5 s-a făcut referire la facturile nr. xxxxxxxxxx și factura nr. xxxxxxxxxx, conform cărora s-a calculat de către expeditor valoarea prejudiciului suferit ca urmare a furtului produselor transportate de către pârâtă.

 

Prin urmare, nu se poate concluziona că pârâta nu știa sau nu a avut posibilitatea de a afla despre valoarea bunurilor transportate cu ocazia încărcării mărfii.

 

Conform art. 1984 Cod civil, transportatorul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin pierderea totală ori parțială a bunurilor, prin alterarea ori deteriorarea acestora, survenită pe parcursul transportului, sub rezerva aplicării dispozițiilor art. 1.959, precum și prin întârzierea livrării bunurilor.


Referitor la repararea prejudiciului, art. 1985 Cod civil prevede: (1) În caz de pierdere a bunurilor, transportatorul trebuie să acopere valoarea reală a bunurilor pierdute sau a părților pierdute din bunurile transportate.

    (2) În caz de alterare sau deteriorare a bunurilor, transportatorul va acoperi scăderea lor de valoare.

    (3) Pentru aplicarea alin. (1) și (2) se va avea în vedere valoarea bunurilor la locul și momentul predării.


În ceea ce privește calcularea cuantumului despăgubirii, potrivit art. 1987 Cod civil, în cazul în care valoarea bunului a fost declarată la predare, despăgubirea se calculează în raport cu acea valoare. Cu toate acestea, dacă valoarea reală a bunului de la locul și momentul predării este mai mică, despăgubirea se calculează în raport cu această din urmă valoare.


Cu privire la apărarea pârâtei, instanța reține că art. 1989 Cod civil prevede că, în toate cazurile, despăgubirea nu poate depăși cuantumul stabilit prin legea specială. În speță, legea specială este reprezentată de Convenția din 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR).

 

Referitor la cuantumul despăgubirii la care este îndreptățită reclamanta – aspectul litigios din cauza de față – instanța constată, în primul rând că, din dispozițiile Codului civil sus evocate rezultă că daunele interese se raportează la valoarea reală a bunurilor la momentul predării. Valoarea declarată poate fi luată în calcul doar în mod excepțional, cu condiția ca aceasta să fie mai mică decât valoarea reală. Totodată, conform art. 1989 Cod civil, despăgubirea nu poate depăși cuantumul stabilit prin legea specială, în speță, Convenția CMR. Din dispozițiile art. 23 din această Convenție rezultă, de asemenea, că, la calculul despăgubirii datorate de către transportator se are în vedere valoarea reală a mărfii, prin raportare la cursul bursei, a valorii curente sau la uzanțe.

 

Totuși, despăgubirea trebuie să se încadreze în limita prevăzută de art. 23 pct. 3 din Convenție, cu excepția cazului în care expeditorul declară o valoare mai mare a mărfii.

 

În condițiile în care inclusiv în CMR-urile depuse în probațiune de către pârâtă se face referire la facturile în care se menționează greutatea și contravaloarea produselor expediate, fiind puse la dispoziția pârâtei toate datele din care rezultă contravaloarea mărfii, contravaloare care nu este una derizorie și care corespunde, astfel, atât prevederilor legale în domeniu, referitoare la stabilirea contravalorii despăgubirilor, cât și cu despăgubirea imputată reclamantei de către creditoarea acesteia, instanța constată că pretențiile reclamantei sunt întemeiate.

 

În această situație, apărarea pârâtei referitoare la ordinul de compensare nu este relevantă în cauză, deoarece vizează raporturi între reclamanta și o terță persoană.

 

Prin urmare, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 112.962,67 lei, cu titlu de despăgubiri, conform facturii nr. INOVL721/23.07.2014 (f.4).

 

Având în vedere soluția de admitere a capătului principal de cerere, instanța, în temeiul art. 1535 Cod civil, potrivit căruia în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, a obligat pârâta și la plata dobânzii legale, calculată de la data de 23.07.2014 și până la achitarea efectivă a debitului principal.

 

Având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, în temeiul art. 453 C .pr.civ., instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei 3364 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 55).

 

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta _______________________ solicitând admiterea apelului, anula sentinței atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.


În motivarea apelului, în esență apelanta arată că, în mod greșit prima instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, motivarea acesteia din cuprinsul considerentelor fiind contradictorie: o dată că valoarea prejudiciului se calculează la valoarea reală a bunurilor predate și a doua oară că despăgubirea nu poate depăși cuantumul stabilit prin legea specială.

 

Sub acest aspect apelanta arată că, potrivit dispozițiilor art. 23 din Convenția de la Geneva "l. Când, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, este pusă în sarcina transportatorului o despăgubire pentru pierderea totala sau parțiala a mărfii, aceasta despăgubire este calculata după valoarea mărfii la locul si in momentul primirii acesteia pentru transport.


2.Valoarea mărfii este determinata pe baza cursului bursei sau, in lipsa acestuia, pe baza prețului curent a pieței, sau, in lipsa amândurora, pe baza valorii uzuale a mărfurilor de același fel si de aceeași calitate.


3.Totusi, despăgubirea nu poate depăși 8.33 unități de cont pe kg de greutate bruta lipsa."


În acest sens, apelanta solicită instanței de apel să observe faptul că prima instanța a reținut în mod greșit cuprinsul pct. 3 al art. 23 din Convenție respectiv "Totuși, cuantumul despăgubirii nu poate depăși 25 franci per kilogram de greutate bruta lipsa. Prin franc se înțelege francul-aur, cu greutatea de 10/31 grame si conținut de finețe de 0,900" acesta fiind modificat la data 25-mar-1981 de Art. 2, alin. (1), punctul 1. din capitolul 1 din Protocol din 1978).

 

S-a arătat că, la data prezentei (si a producerii evenimentului) textul corect în vigoare este cel menționat mai sus în sensul ca "Totuși, despăgubirea nu poate depăși 8.33 unități de cont pe kg de greutate bruta lipsa".


Sub un alt aspect apelanta arată că, textul Convenției are un caracter expres si stabilește clar că, indiferent de modalitatea de determinare a valorii bunurilor, despăgubirea nu poate depăși 8.33 unitari de cont pe kg de greutate brută lipsă.

 

De asemenea s-a mai arătat că, art. 24 din Convenț ie care prevede că "Expeditorul poate să declare în scrisoarea de trăsură, contra plătii unui supliment de preț convenit, o valoare a mărfii care depășește limita menționata în paragraful 3 al articolului 23 (adică limita de 8,33 unități de cont pe kg greutate brută lipsă) ș i, în acest caz valoarea declarata înlocuiește această limită '' stabilește în mod expres în sarcina acestuia doua obligații:  de a declara o valoare a mărfii; de a plați un supliment de preț convenit.

 

Or, simpla mențiune a unui număr de factura nu poate suplini obligația intimatei de a fi declarat valoarea mărfii peste cea limitata de pct. 3 art. 23 în chiar cuprinsul scrisorilor de trăsura, si chiar dacă ar accepta susținerea primei instanțe ca valoarea putea fi dedusă din facturile fiscale , intimata nu si-a îndeplinit obligația de a plați un supliment de preț.

 

Apelanta precizează că în Comanda de transport nr. 507 nu se face nicio mențiune cu privire la valoarea mărfii transportate sau a naturii acesteia, caz în care s-ar fi putut conveni un supliment de preț de către parți, ceea ce înseamnă că si-a asumat riscul pierderii sau deteriorării mărfurilor.

 

Potrivit CMR Cxxxxxxxxxxxx si a anexei la aceasta (Packing list - weight list) greutatea constatata lipsa la descărcare era de 1.505,06 kg conform situației anexate.

 

S-a arătat că, potrivit CMR Cxxxxxxxxxxxx si a anexei la aceasta (Packing list - weight list) greutatea constatata lipsa la descărcare era de 102,5 kg conform situației anexate. Pe cale de consecința, greutatea totală a mărfii lipsă este de 1.607,56 kg.


Apelanta arată că, potrivit art. 23 pct. 3 despăgubirea nu poate depăși 8,33 unități de cont pe kg de greutate bruta lipsa, iar pct. 7 definește unitatea de cont ca fiind Dreptul Special de Tragere (DST), asa cum este definit de Fondul Monetar Internațional.

 

Față de aceste dispoziții legale valoarea daunei cu aplicarea DST nu poate depăși suma de 66.747,31 lei așa cum reiese din următorul calcul: 1.607,56 kg x 8,33 unități DST x 4,9845 (LEI/DST la data evenimentului) = 66.747,31 lei.

 

Anexează în acest sens extras de pe site BNR privind cursul DST la data de 08.07.2014.

 

Pentru toate aceste motive va solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

 

In măsura în care instanța de judecata va considera ca se datorează despăgubire, aceasta trebuie calculata conform prevederilor Convenției CMR de la Geneva, lege speciala definita ca atare chiar de dispozițiile art. 1989 Cod civil, respectiv valoarea maxima a despăgubirii ce ar fi acordata fiind de 66.747,31 lei.

 

În drept invocă Protocolul din 5 iulie 1978 La Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.), semnat la Geneva la 19 mai 1956.

 

Prin concluziile scrise, intimata I_______ L_______ S.R.L., a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat.


Intimata arată că nu subzista nici un motiv de anulare a hotărârii, de altfel nici nu s-a arătat temeiul de fapt si nici temeiul de drept a unei astfel de cereri.

 

În opinia intimate, criticile formulate sunt neîntemeiate, respectiv nu exista nici o contradicție __________________________ in modul de interpretare a dispozițiilor legale în materie, NCC si Convenția CMR, apelanta făcând simple speculații, rupte din context.

 

In mod corect prima instanța a i-a acordat despăgubiri in valoarea reala a prejudiciului, reținând că în cuprinsul CMR - urilor ( rubrica 5 ) s-a făcut mențiune expres despre valoarea mărfurilor, câta vreme s-au indicat, expresis verbis facturile xxxxxxxxxx si xxxxxxxxxx din care rezulta, fără putința de tăgada, valoarea mărfurilor transportate.

 

S-a arătat că, facturile xxxxxxxxxx si xxxxxxxxxx (au reprezentat documente aferente transportului, prin urmare transportatorul nu se poate apară prin aceea ca nu a cunoscut valoarea reala a bunurilor ce i-au fost predate.

 

In conformitate cu an. 23 din Convenția CMR: 1. Când în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții,  este pusă în sarcina transportatorului o despăgubire pentru pierderea totala sau parțială a mărfii aceasta despăgubire este calculată după valoarea mărfii la locul si în momentul primirii acesteia pentru transport.

 

De asemenea, in conformitate cu disp. art. 1987 NCC: În cazul în care valoarea bunului a fost declarată la predare, despăgubirea se calculează în raport cu acea valoare. Cu toate acestea, dacă valoarea reală a bunului de la locul și momentul predării este mai mică, despăgubirea se calculează în raport cu această din urmă valoare.

 

Analizând sentința prin prisma motivelor de apel invocate, precum și ținând seama de motivele de ordine publică ce pot fi ridicate din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. (1) si (2) coroborat cu art. 479 alin. (1) C.proc.civ., Tribunalul apreciază că apelul promovat de apelanta ___________________ este nefondat, cu consecința respingerii acestuia, conform dispozitivului deciziei de față. La baza soluției Tribunalului stau considerentele ce vor fi arătate în continuare.


Prin demersul procesual demarat, reclamanta intimată I_______ L_______ SRL a chemat în judecată pe pârâta ___________________, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 112.962,67 lei și dobânda legală  calculată de la data de 23.07.2014 și până la achitarea efectivă a debitului principal; cu cheltuieli de judecată.

 

În fapt, prin comanda de transport nr. 507/02.2007.2014, reclamanta I_______ L_______ SRL, a solicitat pârâtei-transportator R___________ SRL, efectuarea transportului mărfii în cantitate de 15 T la 2 adrese de descărcare din Marea Britanie.

 

La comanda de transport au fost anexate CMR-urile  aferente, dintre care, în speță, sunt relevante cele cu nr. Cxxxxxxxxx, C xxxxxxxxxxxx, depuse în probațiune de către pârâtă. În scrisorile de transport susmenționate, la rubrica 5 s-a făcut referire la facturile nr. xxxxxxxxxx (f.26) și factura nr. xxxxxxxxxx.

 

Având în vedere că, nu toată marfa a ajuns la destinație din cauza furtului unei păți din produsele transportate, Galassini G____ SRL (solicitantul) a imputat reclamantei daune în cuantum de xxxxxx,67 lei, astfel cum rezultă din factura fiscală nr. xxxxx/23.07.2014. Emiterea acestei facturi a avut la bază notificarea expeditorului Samsung Electronics Magyar ZRT (cel care a comandat transportul produselor în cauză), potrivit căreia valoarea bunurilor furate este în cuantum de xxxxx,46 euro, conform facturilor nr. xxxxxxxxxx și nr. xxxxxxxxxx. Aceleași facturi apar menționate în CMR -urile cu nr. Cxxxxxxxxx, C xxxxxxxxxxxx, depuse în probațiune de către pârâtă.

 

Apelanta a recunoscut dauna suferită de reclamantă ca urmare a furtului produselor menționate în comanda de transport nr. 507/02.07.2014 – astfel cum rezultă din notificarea nr. 455/23.07.2014, fila 10 din dosar și din mărturisirea acesteia din întâmpinarea depusă la dosar, contestând câtimea despăgubirii, aspect corect reținut de către instanța de fond.

 

Critica adusă sentinței apelate ce vizează modul în care instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Convenția din 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), este neîntemeiată.

 

Criticile aduse de apelant ă sentinței apelate sunt neîntemeiate. Astfel, în temeiul art. 1984, din NCC "transportatorul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin pierdere totala ori parțiala a bunurilor..." si al art. 1985, alin. 1 din NCC care prevede ca " în caz de pierdere a bunurilor transportatorul trebuie să acopere valoarea reala a bunurilor pierdute...", dar" si in temeiul art. 17, pct. 1 din Convenția CMR 19/1956 . care de asemenea prevede ca "transportatorul este răspunzător pentru pierderea totala sau parțială... produse între momentul primirii mărfii si cel al eliberării acesteia..”' pârâta este cea ținută la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, aspect corect reținut de către instanța de fond.

 

Din actele de la dosar respectiv Packing list - weight list, aferente celor două CMR, menționate mai sus, reiese că la locul de destinație a mărfii,  s-a constatat că greutatea totală a mărfii lipsă este de 1.607,56 kg , în cuantum de xxxxxx,67 lei, astfel cum rezultă din factura fiscală nr. xxxxx/23.07.2014.

 

Deși apelanta solicită respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, aceasta nu a furnizat nici un motiv care să o exonereze de plata mărfii lipsă la destinație.

 

În ce privește susținerea apelantei că valoarea daunei cu aplicarea DST nu poate depăși suma de 66.747,31 lei așa cum reiese din următorul calcul: 1.607,56 kg x 8,33 unități DST x 4,9845 (LEI/DST la data evenimentului) = 66.747,31 lei, instanța de apel reține că și această susținere este neîntemeiată.

 

Astfel, deși, apelanta indică în mod corect textele de lege incidente în cauză, aceasta dă o interpretare proprie.

 

Art. 23 din Convenție prevede: 1. Când, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, este pusă în sarcina transportatorului o despăgubire pentru pierderea totală sau parțială a mărfii, aceasta despăgubire este calculată după valoarea mărfii la locul și în momentul primirii acesteia pentru transport.

   

2.Valoarea mărfii este determinata pe baza cursului bursei sau, în lipsa acestuia, pe baza prețului curent a pieței, sau, în lipsa amândurora, pe baza valorii uzuale a mărfurilor de același fel și de aceeași calitate.

   

3. "Totuși, despăgubirea nu poate depăși 8.33 unități de cont pe kg de greutate bruta lipsa".


Art. 24 din Convenție care prevede că Expeditorul poate să declare în scrisoarea de trăsură, contra plătii unui supliment de preț convenit , o valoare a mărfii care depășește limita menționata în paragraful 3 al articolului 23 (adică limita de 8,33 unități de cont pe kg greutate brută lipsă) ș i, în acest caz valoarea declarata înlocuiește această limită ''.


Din textele de lege menționate mai sus reiese că pentru a beneficia de o despăgubire  peste limita prevăzută de art 24 din Convenția CMR, este necesar ca expeditorul să declare în scrisoarea de trăsură o valoare mai mare decât cea prevăzută de art 23 alin 3 din același act normativ. Or, în scrisorile de transport nr. Cxxxxxxxxx, C xxxxxxxxxxxx, depuse în probațiune de către pârâtă, la rubrica 5 s-a făcut referire la facturile nr. xxxxxxxxxx și factura nr. xxxxxxxxxx, conform cărora s-a calculat de către expeditor valoarea prejudiciului suferit ca urmare a furtului produselor transportate de către pârâtă.

 

Susținerea apelantei că expeditorul nu a plătit un supliment de preț, nu are relevanță în cauză, întrucât, apelanta în calitate de transportator trebuia să solicite expeditorului suplimentul de preț, anterior efectuării transportului. Ca atare, apelanta nu poate să își invoce propria culpă pentru a obține o diminuare de preț a bunurilor  lipsă.

 

În lumina considerentelor expuse mai sus, instanța, în temeiul a rt 480 NCPC, va respinge ca nefo ndat apelul formulat împotriva Sentinței civile nr. 5863/08.09.2016 pronunțată de Judecătoria Oradea având ca obiect pretenții, pe care o va păstr a în totalitate.