Deținerea unei licențe de transport rutier de marfă este condiția esențială pentru desfășurarea legală a activității de transport. Lipsa sau suspendarea acesteia atrage oprirea activității, ceea ce implica pierderi financiare și riscuri juridice majore.
Cine emite, suspendă sau retrage licența?
Autoritatea Rutieră Română (ARR) este organismul tehnic specializat al Ministerul Transporturilor pentru transportul rutier, desemnat să acorde, suspende sau sa retragă licențele de transport, în baza OG nr. 27/2011 și a Reg. (CE) nr. 1071/2009. Totodată, I.S.C.T.R. este implicat in procedura de suspendare sau retragere a licenței, acesta fiind organismul tehnic permanent specializat în subordinea Ministerului Transporturilor, asigurând inspecția și controlul respectării reglementărilor în domeniul transporturilor rutiere. Cele doua instituții efectuează controale pentru verificarea îndeplinirii condițiilor legale privind emiterea/menținerea licențelor.
Suspendarea sau retragerea licenței are un dublu rol: prevenția (pentru a se asigura că regulile de acces sunt respectate permanent) și sancțiunea (ca reacție atunci când regulile sunt încălcate).
Verificarea si notificarea titularului licenței de transport
Atunci când o autoritate observă că un operator de transport nu mai respectă regulile necesare pentru a funcționa, pornește o procedură administrativă prin care îl anunță pe acesta despre problemă. O astfel de notificare nu trebuie ignorata.
Normele europene permit acordarea unui timp de remediere (de obicei până la 6 luni), menit sa asigure dreptul la apărare al operatorului, pentru situații precum: schimbarea managerului de transport; dovedirea existenței unui sediu real etc. Astfel, in aceasta etapa se clarifica exact ce regulă a fost încălcată, se aduc dovezi de către operator cum că a rezolvat problema, urmând ca autoritatea să ia o decizie finală corectă și bine explicată.
Decizia de suspendare/retragere – Ce date trebuie sa conțină
Autoritățile trebuie să se asigure ca niciun operator nu este scos de pe piață pe nedrept, fără a avea șansa de a se apăra sau de a corecta greșelile. In consecința, trebuie sa justifice riguros decizia și să verifice dacă pedeapsa este proporțională cu scopul urmărit (siguranța rutieră sau concurența corectă). De asemenea, orice decizia trebuie să fie explicată clar și să precizeze modul în care poate fi contestată în instanță.
Așadar, conform regulilor europene și naționale, decizia trebuie să respecte următoarele condiții:
- Să fie motivată: Autoritatea trebuie să explice clar de ce a luat această măsură;
- Să ofere soluții: Să precizeze ce trebuie să facă societatea pentru a repara situația;
- Să permită contestarea: Operatorul are dreptul legal de a ataca decizia în fața unui judecător;
- Să respecte procedura: Decizia trebuie emisă de instituția corectă, respectând pașii legali și dreptul operatorului de a avea acces la justiție.
Contestarea Deciziei de suspendare/retragere licența si instanța competenta
Decizia de suspendare licența transport de mărfuri este un act oficial – act administrativ, care poate fi verificat și contestat în instanță (contencios administrativ), cu formularea prealabila a unei plângeri.
Instanța de contencios administrativ competenta sa verifice legalitatea si temeinicia Deciziei depinde de cine este emitentul actului, respectiv o autoritate publică centrală sau structuri teritoriale ale acesteia. Legea stabilește ca in cazul unui emitent autoritate centrala, instanța competenta este Curtea de Apel, iar in cazul in care emitentul este o autoritate publica locala sau județeană, instanța competenta este Tribunalul.
Este esențial să știți exact daca contestați la tribunal sau la curte, respectiv la ce tribunal sau la ce curte de apel, pentru ca procesul să nu se amâne din motive procedurale exact când este nevoie de o soluție urgentă.
Suspendarea executării Deciziei - act administrativ
Atunci când o decizie de suspendare sau retragere a unui drept intră în vigoare imediat, principala metodă prin care te poți proteja temporar, pana la judecarea dosarului principal de anulare a deciziei, este cererea de suspendare a executării.
In acest sens, trebuie sa formulați o cerere de suspendare. Instanța competenta poate aproba această suspendare doar dacă sunt îndeplinite simultan două condiții: cazul bine justificat - există argumente serioase (de fapt sau de drept) care pun sub semnul întrebării legalitatea deciziei respective; paguba iminentă: trebuie să demonstrezi că, dacă decizia nu este oprită rapid, vei suferi o pierdere greu sau imposibil de reparat în viitor.
Fiind o măsură temporara suspendarea, in această etapă, judecătorul nu analizează procesul în detaliu (fondul problemei), ci face doar o verificare rapidă și sumară pentru a vedea dacă există motive întemeiate pentru o protecție provizorie.
***
In concluzie, este important sa monitorizați permanent condițiile de licențiere, astfel încât acestea sa fie îndeplinite mereu pe parcursul activității societății. In situația suspendării licenței, trebuie sa rețineți ca atacarea in instanța a unei astfel de decizii nu este doar un drept, ci o necesitate strategică pentru supraviețuirea societății de transport mărfuri. Dacă măsura este nedreaptă, instanța este singurul loc unde se poate restabili echilibrul.
Avocat Ciucă Marius Florin












